LIQUI MOLY, compania care produce lubrifianți cu sediul în Ulm, a depășit luna aceasta cifra de afaceri totală a anului 2020, de 611 milioane euro. Iar cifra de afaceri a anului trecut a reprezentat, la rândul ei, un record. În 2021 compania se îndreaptă spre cea mai mare creștere a cifrei de afaceri din istoria sa
„Aveți chef de un nou record, de un nou jalon important, de o performanță excepțională, absolut specială?“ Acestea au fost cuvintele cu care Ernst Prost, managerul LIQUI MOLY, și-a motivat colegele și colegii la începutul lunii octombrie. Scopul: Să atingă cifra de afaceri a întregului an precedent după numai zece luni. Anul trecut, cei din Ulm au stabilit record după record. Iar astăzi producătorul de uleiuri de motor a atins și obiectivul auto-impus pentru primele zece luni ale anului: o cifră de afaceri de 611 milioane.
„Compania noastră este sănătoasă. Iar uleiurile, aditivii și lubrifianții sunt motorul economiei“, declară Ernst Prost cu mândrie și recunoștință pentru performanța echipei. În realitate, acest jalon important este mai mult decât o simplă chestiune de prestigiu.
În toată lumea prețurile la materii prime au crescut astronomic, unele materii prime nemaifiind chiar disponibile. La aceasta s-a adăugat declinul internațional al turismului, precum și al capacităților de transport. „Toate acestea ne îngreunează activitatea noastră pragmatică și angajată social“, declară șeful LIQUI MOLY.
Comportamentul său economic agil pare să fie un avantaj pentru compania germană de mărime medie, cu mai mult de 1000 de angajați.
„Suntem în stare să ne adaptăm traseul din mers. Acest lucru înseamnă inclusiv că ne dezvoltăm permanent și că muncim din greu. Altfel ne scufundăm“, explică Ernst Prost.
„Nu numai că de produsele noastre e nevoie peste tot, dar și service-ul pentru clienți, calitatea pe care o oferim, precum și valorile internalizate de noi sunt apreciate. Împreună cu spiritul nostru de echipă, cu voința de luptă și cu dezvoltarea intensă mărcii, acesta este secretul succesului nostru. Acum ne concentrăm pe linia de sosire de la finalul anului și sperăm să batem un nou record. Acela al celei mai mari creșteri a cifrei de afaceri. Ca întotdeauna, nu ne culcăm pe laurii succesului, ci accelerăm“, spune în încheiere managerul Ernst Prost.
Cu aproximativ 4000 articole, LIQUI MOLY oferă o gamă largă unică la nivel mondial de produse chimice auto: uleiuri de motor și aditivi, unsori și paste, spray-uri și produse de îngrijire auto, produse de lipit și etanșare.
Înființată în 1957, LIQUI MOLY își dezvoltă și fabrică produsele exclusiv în Germania. Aici este votată întotdeauna cea mai bună marcă de uleiuri. Compania își comercializează produsele în 150 de țări și a avut în 2020 o cifră de afaceri de 611 mil. euro.